Summorum Pontificum



Summorum Pontificum cura ad hoc tempus usque semper fuit, ut Christi Ecclesia Divinae Maiestati cultum dignum offerret, «ad laudem et gloriam nominis Sui» et «ad utilitatem totius Ecclesiae Suae sanctae». Suprema Pontifilor grijă a fost dintotdeauna, până la vremea noastră, aceea ca Biserica lui Cristos să aducă un cult demn Maiestăţii Divine, "spre lauda şi mărirea numelui Său" şi "spre folosul întregii Sfintei Sale Biserici".
Ab immemorabili tempore sicut etiam in futurum, principium servandum est «iuxta quod unaquaeque Ecclesia particularis concordare debet cum universali Ecclesia non solum quoad fidei doctrinam et signa sacramentalia, sed etiam quoad usus universaliter acceptos ab apostolica et continua traditione, qui servandi sunt non solum ut errores vitentur, verum etiam ad fidei integritatem tradendam, quia Ecclesiae lex orandi eius legi credendi respondet»1. Din vremuri imemoriale, precum va fi şi în viitor, principiul urmat a fost ca "fiecare Biserică particulară trebuie să concorde cu Biserica Universală nu numai în ceea ce priveşte învăţătura credinţei şi semnele sacramentale, ci şi în ceea ce priveşte folosirea celor universal acceptate printr-o tradiţie apostolică continuă, care este spre folos nu doar pentru evitarea erorilor, ci şi pentru a transmite credinţa în întregul ei, deoarece regulile Bisericii în privinţa rugăciunii răspund regulilor ei în ceea ce priveşte credinţa."1.
Inter Pontífices qui talem debitam curam adhibuerunt, nomen excellit sancti Gregorii Magni, qui tam fidem catholicam quam thesauros cultus ac culturae a Romanis in saeculis praecedentibus cumulatos novis Europae populis transmittendos curavit. Sacrae Liturgiae tam Missae Sacrificii quam Officii Divini formam, uti in Urbe celebrabatur, definiri conservarique iussit. Monachos quoque et moniales maxime fovit, qui sub Regula sancti Benedicti militantes, ubique simul cum Evangelii annuntiatione illam quoque saluberrimam Regulae sententiam vita sua illustrarunt, «ut operi Dei nihil praeponatur» (cap. 43). Tali modo sacra liturgia secundum morem Romanum non solum fidem et pietatem sed et culturam multarum gentium fecundavit. Constat utique liturgiam latinam variis suis formis Ecclesiae in omnibus aetatis christianae saeculis permultos Sanctos in vita spirituali stimulasse atque tot populos in religionis virtute roborasse ac eorundem pietatem fecundasse. Printre Pontifii care au arătat această grijă este eminent numele Sfântului Grigore cel Mare, care s-a îngrijit ca noile popoare ale Europei să primească atât credinţa catolică precum şi tezaurul de cult şi de cultură care fusese acumulat de Romani în secolele precedente. El a legiferat ca forma Sfintei Liturghii aşa cum era celebrată în Roma, atât ca Jertfă cât şi ca Oficiu Divin să fie conservată. El a arătat cea mai mare grijă pentru ca monahii şi monahiile care militau sub regula Sf Benedict să răspândească împreună cu cuvintele Evangheliei ilustrate de viaţa lor înţeleptul şi sănătosul principiu "nimic nu trebuie pus înaintea lucrului pentru Dumnezeu" (cap. 43). În acest fel, sacra liturgie, celebrată după obiceiul Roman a fecundat nu numai credinţa şi pietatea, dar şi cultura multor neamuri. Este cunoscut că liturgia latină a Bisericii, în variatele ei forme de-a lungul veacurilor erei creştine, a fost un stimul vieţii spirituale a multor Sfinţi, a întârit întregul popor în virtutea religiei şi a fecundat pietatea lui.
Ut autem Sacra Liturgia hoc munus efficacius expleret, plures alii Romani Pontifices decursu saeculorum peculiarem sollicitudinem impenderunt, inter quos eminet Sanctus Pius V, qui magno cum studio pastorali, Concilio Tridentino exhortante, totum Ecclesiae cultum innovavit, librorum liturgicorum emendatorum et «ad normam Patrum instauratorum» editionem curavit eosque Ecclesiae latinae usui dedit. Dealtfel, mulţi alţi Pontifi Romani, în decursul veacurilor, au îndeplinit în mod eficace această sarcină de a dovedi grijă faţă de Sfânta Liturghie, între care un loc privilegiat îl ocupă Sfântul Pius al V-lea, care, susţinut de un mare zel pastoral şi urmând îndemnurile Conciliului din Trent, a înnoit întregul cult al Bisericii, a îngrijit publicarea cărţilor liturgice amendate şi "instaurate potrivit normelor Părinţilor" şi le-a oferit uzului Bisericii latine.
Inter Ritus romani libros liturgicos patet eminere Missale Romanum, quod in romana urbe succrevit, atque succedentibus saeculis gradatim formas assumpsit, quae cum illa in generationibus recentioribus vigente magnam habent similitudinem. Între cărţile liturgice ale Ritului roman, primul loc îl deţine, evident, Missalul Roman, care s-a dezvoltat în cetatea Romei şi care, de-a lungul veacurilor, a luat în mod gradat forme având o mare asemănare cu forma în vigoare în generaţiile recente.
«Quod idem omnino propositum tempore progrediente Pontifices Romani sunt persecuti, cum novas ad aetates accommodaverunt aut ritus librosque liturgicos determinaverunt, ac deinde cum ineunte hoc nostro saeculo ampliorem iam complexi sunt redintegrationem»2. Sic vero egerunt Decessores nostri Clemens VIII, Urbanus VIII, sanctus Pius X3, Benedictus XV, Pius XII et beatus Ioannes XXIII. "Acelaşi obiectiv au urmărit succesivii Pontifi Romani când, de-a lungul timpurilor, au adaptat vremurilor noi sau au clarificat riturile şi cărţile liturgice şi apoi, la începutul acestui secol, au întreprins o restaurare mai generală."2 Astfel au procedat predecesorii mei Clement al VIII-lea, Urban al VIII-lea, Sf. Pius al X-lea3, Benedict al XV-lea, Pius al XII-lea şi fericitul Ioan al XXIII-lea.
Recentioribus autem temporibus, Concilium Vaticanum II desiderium expressit, ut debita observantia et reverentia erga cultum divinum denuo instauraretur ac necessitatibus nostrae aetatis aptaretur. Quo desiderio motus, Decessor noster Summus Pontifex Paulus VI libros liturgicos instauratos et partim innovatos anno 1970 Ecclesiae latinae approbavit; qui ubique terrarum permultas in linguas vulgares conversi, ab Episcopis atque a sacerdotibus et fidelibus libenter recepti sunt. Ioannes Paulus II, tertiam editionem typicam Missalis Romani recognovit. Sic Romani Pontifices operati sunt ut «hoc quasi aedificium liturgicum [...] rursus, dignitate splendidum et concinnitate» appareret4. Mai recent, Conciliul Vatican II a exprimat dorinţa ca fidelitatea şi respectul datorate cultului divin să fie din nou restaurate şi adaptate necesităţilor vremurilor noastre. Mişcat de această dorinţă, Predecesorul nostru Suprem Pontif Paul al VI-lea a aprobat în 1970 cărţi liturgice restaurate şi parţial inovate pentru Biserica latină, care au fost traduse pretutindeni în lume în numeroase limbi vernaculare şi au fost primite cu bucurie de Epsicopi, precum şi de preoţi şi popor. Ioan Paul al II-lea a recunoscut a treia ediţie tipică a Missalului Roman. Astfel, Pontifii Romani au pus în lucrare pentru ca "această construcţie liturgică [...] să răspâmdească din nou demnitate şi armonie"4.
Aliquibus autem in regionibus haud pauci fideles antecedentibus formis liturgicis, quae eorum culturam et spiritum tam profunde imbuerant, tanto amore et affectu adhaeserunt et adhaerere pergunt, ut Summus Pontifex Ioannes Paulus II, horum fidelium pastorali cura motus, anno 1984 speciali Indulto “Quattuor abhinc annos”, a Congregatione pro Cultu Divino exarato, facultatem concessit utendi Missali Romano a Ioanne XXIII anno 1962 edito; anno autem 1988 Ioannes Paulus II iterum, litteris Apostolicis “Ecclesia Dei” Motu proprio datis, Episcopos exhortatus est ut talem facultatem late et generose in favorem omnium fidelium id petentium adhiberent. Totuşi, în unele regiuni, nu puţini credincioşi, cu asemenea afecţiune au aderat şi continuă să adere la precedentele forme liturgice, care au impregnat cultura şi spiritul lor, încât Supremul Pontif Ioan Paul al II-lea, mişcat de grijă pastorală pentru aceşti credincioşi, a acordat în anul 1984, prin indultul special "Quattor abhinc annos" al Congregaţiei pentru Cultul Divin, facultatea de a utiliza Missalul Roman al lui Ioan al XXIII-lea editat în anul 1962. Apoi, în anul 1988, prin scrisoarea Apostolică "Ecclesia Dei" dată ca Motu proprio a îndemnat Episcopii să utilizeze cu largheţe şi generozitate această facultate în favoarea tuturor credincioşilor care ar face cerere asupra acestui lucru.
Instantibus precibus horum fidelium iam a Praedecessore Nostro Ioanne Paulo II diu perpensis, auditis etiam a Nobis Patribus Cardinalibus in Concistorio die XXIII mensis martii anni 2006 habito, omnibus mature perpensis, invocato Spiritu Sancto et Dei freti auxilio, praesentibus Litteris Apostolicis DECERNIMUS quae sequuntur: Rugăminţile insistente ale acestor credincioşi, deja îndelung examinate de Predecesorul Nostru Ioan Paul al II-lea, ascultând Noi Înşine pe Părinţii Cardinali în Consistoriul din anul 2006, luna martie, ziua a 23-a, cântărind momentul potrivit, invocând Spiritul Sfânt ş, întemeiaţi pe ajutorul lui Dumnezeu, prin prezenta Scrisoare Apostolică DECRETĂM după cum urmează:
Art. 1. Missale Romanum a Paulo VI promulgatum ordinaria expressio “Legis orandi” Ecclesiae catholicae ritus latini est. Missale autem Romanum a S. Pio V promulgatum et a B. Ioanne XXIII denuo editum habeatur uti extraordinaria expressio eiusdem “Legis orandi” Ecclesiae et ob venerabilem et antiquum eius usum debito gaudeat honore. Hae duae expressiones “legis orandi” Ecclesiae, minime vero inducent in divisionem “legis credendi” Ecclesiae; sunt enim duo usus unici ritus romani. Art. 1. Missalul Roman promulgat de Paul al VI-lea este expresia ordinară a "Lex orandi" (=norma rugăciunii, NT) a ritului latin al Bisericii Catolice. Pe de altă parte, Missalul Roman promulgat de Sf. Pius al V-lea şi din nou editat de Fer. Ioan al XXIII-lea trebuie considerat expresia extraordinară a aceleiaşi "Lex orandi" a Bisericii şi, în virtutea uzului său venerabil şi vechi, trebuie să se bucure de onoarea datorată. Aceste două expresii ale "lex orandi" a Bisericii nu trebuie să inducă nicio diviziune în "lex credendi" (=norma credinţei, NT) a Bisericii; sunt două practici ale unicului rit roman.
Proinde Missae Sacrificium, iuxta editionem typicam Missalis Romani a B. Ioanne XXIII anno 1962 promulgatam et numquam abrogatam, uti formam extraordinariam Liturgiae Ecclesiae, celebrare licet. Conditiones vero a documentis antecedentibus “Quattuor abhinc annos” et “Ecclesia Dei” pro usu huius Missalis statutae, substituuntur ut sequitur: Prin urmare, este permis a se celebra liturgic Jertfa urmând ediţia tipică a Missalului roman promulgată de Fer. Ioan al XXIII-lea în 1962 şi niciodată abrogată, drept formă extraordinară a Liturghiei Bisericii. Dar condiţiile stabilite prin documentele precedente "Quattor abhinc annos" şi "Ecclesia Dei" pentru uzul acestui Missal sunt modificate de cele care urmează:
Art. 2. In Missis sine populo celebratis, quilibet sacerdos catholicus ritus latini, sive saecularis sive religiosus, uti potest aut Missali Romano a beato Papa Ioanne XXIII anno 1962 edito, aut Missali Romano a Summo Pontifice Paulo VI anno 1970 promulgato, et quidem qualibet die, excepto Triduo Sacro. Ad talem celebrationem secundum unum alterumve Missale, sacerdos nulla eget licentia, nec Sedis Apostolicae nec Ordinarii sui. Art. 2. La celebrările Missei fără popor, oricare preot catolic de rit latin, fie că este secular, fie că face parte dintr-o congregaţie religioasă, poate folosi fie Missalul Roman editat în anul 1962 de fericitul Papă Ioan al XXIII-lea, fie Missalul Roman promulgat de Supremul Pontif Paul al VI-lea în anul 1970 în oricare zi, în afară de Triduumul Sfânt. Pentru asemenea celebrări urmând unul sau altul dintre Liturghiere, preotul nu are nevoie de nicio autorizare, nici din partea Scaunului Apostolic, nici din partea Ordinarului său.
Art. 3. Si communitates Institutorum vitae consecratae atque Societatum vitae apostolicae iuris sive pontificii sive dioecesani quae in celebratione conventuali seu “communitatis” in oratoriis propriis celebrationem sanctae Missae iuxta editionem Missalis Romani anno 1962 promulgatam habere cupiunt, id eis licet. Si singula communitas aut totum Institutum vel Societas tales celebrationes saepe vel habitualiter vel permanenter perficere vult, res a Superioribus maioribus ad normam iuris et secundum leges et statuta particularia decernatur. Art. 3. Dacă în comunităţile aparţinând institutelor de viaţă consacrată şi societăţilor de viaţă apostolică, fie de drept pontifical, fie de drept diecezan, se doreşte să se oficieze în celebrările conventuale sau "comunitare", în oratoriile proprii, sfânta Liturghie potrivit ediţiei promulgate în anul 1962 a Missalului, se poate proceda astfel. Dacă o comunitate particulară sau un întreg Institut sau Societate doreşte să celebreze astfel adesea, de obicei sau permanent, lucrul acesta trebuie supus hotărârii Superiorilor majori, potrivit normelor şi statutelor particulare.
Art. 4. Ad celebrationes sanctae Missae de quibus supra in art. 2 admitti possunt, servatis de iure servandis, etiam christifideles qui sua sponte id petunt. Art. 4. La celebrările Sfintei Liturghii din articolul 2 de mai sus pot fi admişi, respectând normele de drept, acei credincioşi care din proprie iniţiativă o cer.
Art. 5, § 1. In paroeciis, ubi coetus fidelium traditioni liturgicae antecedenti adhaerentium stabiliter exsistit, parochus eorum petitiones ad celebrandam sanctam Missam iuxta ritum Missalis Romani anno 1962 editi, libenter suscipiat. Ipse videat ut harmonice concordetur bonum horum fidelium cum ordinaria paroeciae pastorali cura, sub Episcopi regimine ad normam canonis 392, discordiam vitando et totius Ecclesiae unitatem fovendo. Art. 5, § 1. În parohiile în care există un grup stabil de credincioşi care aderă la tradiţia liturgică anterioară, parohul va sprijini cu bucurie cererile lor de a se celebra sfânta Liturghie după ritul Missalului roman editat în anul 1962. El va veghea ca să concorde în mod armonios binele acestor credincioşi cu grija pastorală obişnuită, sub supravegherea Episcopului conform normei canonului 392, evitând discordia şi îngrijindu-se de unitatea întregii Biserici.
§ 2. Celebratio secundum Missale B. Ioannis XXIII locum habere potest diebus ferialibus; dominicis autem et festis una etiam celebratio huiusmodi fieri potest. § 2. Celebrări după Missalul Fer. Ioan al XXIII-lea pot avea loc în zilele de lucru; duminicile şi în zilele de sărbători o celebrare în acest mod poate, deasemenea, să aibă loc.
§ 3. Fidelibus seu sacerdotibus id petentibus, parochus celebrationes, hac in forma extraordinaria, permittat etiam in adiunctis peculiaribus, uti sunt matrimonia, exsequiae aut celebrationes occasionales, verbi gratia peregrinationes. § 3. Parohul să permită, de asemenea, credincioşilor sau preoţilor care o cer în formă extraordinară, să celebreze în circumstanţe particulare precum căsătoriile, funeraliile sau celebrările ocazionale, de exemplu în pelerinaje.
§ 4. Sacerdotes Missali B. Ioannis XXIII utentes, idonei esse debent ac iure non impediti. § 4. Preoţii care folosesc Liturghierul Fer. Ioan al XXIII-lea trebuie să fie potriviţi şi neîmpiedicaţi de drept.
§ 5. In ecclesiis, quae non sunt nec paroeciales nec conventuales, Rectoris ecclesiae est concedere licentiam de qua supra. § 5. Īn bisericile care nu sunt nici parohiale, nici conventuale, Rectorilor bisericilor le revine a oferi permisiunea de mai sus.
Art. 6. In Missis iuxta Missale B. Ioannis XXIII celebratis cum populo, Lectiones proclamari possunt etiam lingua vernacula, utendo editionibus ab Apostolica Sede recognitis. Art. 6. La Liturghiile celebrate după Missalul Fer Ioan al XXIII-lea, în prezenţa poporului, Lecturile pot fi făcute în limbă vernaculară, folosindu-se ediţii recunoscute de Scaunul Apostolic.
Art. 7. Ubi aliquis coetus fidelium laicorum, de quo in art. 5 § 1 petita a parocho non obtinuerit, de re certiorem faciat Episcopum dioecesanum. Episcopus enixe rogatur ut eorum optatum exaudiat. Si ille ad huiusmodi celebrationem providere non vult res ad Pontificiam Commissionem “Ecclesia Dei” referatur. Art. 7. Acolo unde un grup de credincioşi laici, despre care este vorba în art 5. § 1, cer şi nu primesc de la paroh [aprobare, permisiune], de lucrul acesta va fi informat episcopul diecezan. Episcopul este rugat insistent să asculte această dorinţă. Dacă el nu doreşte să ofere celebrarea în acest fel, problema va fi înaintată Comisiei Pontificale "Ecclesia Dei".
Art. 8. Episcopus, qui vult providere huiusmodi petitionibus christifidelium laicorum, sed ob varias causas impeditur, rem Pontificiae Commissioni “Ecclesia Dei” committere potest, quae ei consilium et auxilium dabit. Art. 8. Episcopul care doreşte să îndeplinească asemenea cereri ale credincioşilor laici, dar din diverse cauze este împiedicat, se poate adresa Comisiei Pontificale "Ecclesia Dei", care îi va da lui sfat şi ajutor.
Art. 9, § 1. Parochus item, omnibus bene perpensis, licentiam concedere potest utendi rituali antiquiore in administrandis sacramentis Baptismatis, Matrimonii, Poenitentiae et Unctionis Infirmorum, bono animarum id suadente. Art. 9, § 1. De asemenea, parohul, luând în considerare binele tuturor, poate da permisiunea de a se utiliza ritualul mai vechi în administrarea sacramentelor Botezului, Căsătoriei, Penitenţei şi Ungerii Bolnavilor, dacă binele sufletelor o recomandă.
§ 2. Ordinariis autem facultas conceditur celebrandi Confirmationis sacramentum utendo Pontificali Romano antiquo, bono animarum id suadente. § 2. Ordinarilor li se oferă facultatea de a celebra sacramentul Mirului folosind vechiul Pontifical Roman, dacă binele sufletelor o recomandă.
§ 3. Fas est clericis in sacris constitutis uti etiam Breviario Romano a B. Ioanne XXIII anno 1962 promulgato. § 3. Clericii din ordinele sacre pot utiliza Breviarul promulgat de Fer. Ioan al XXIII-lea în anul 1962.
Art. 11. Pontificia Commissio “Ecclesia Dei” a Ioanne Paulo II anno 1988 erecta5, munus suum adimplere pergit.
Quae Commissio formam, officia et normas agendi habeat, quae Romanus Pontifex ipsi attribuere voluerit.
Art. 11. Comisia Pontificală "Ecclesia Dei", instituită de Ioan Paul al II-lea în anul 19885, continuă să îşi îndeplinească sarcina sa.
Această Comisie va avea forma, slujirea şi normele pe care Pontiful Roman însuşi va dori să i le atribuie.
Art. 12. Eadem Commissio, ultra facultates quibus iam gaudet, auctoritatem Sanctae Sedis exercebit, vigilando de observantia et applicatione harum dispositionum. Art. 12. Această Comisie, dincolo de facultăţile de care se bucură deja, va exercita autoritatea Sfântului Scaun, veghind la respectarea şi aplicarea acestor dispoziţii.
Quaecumque vero a Nobis hisce Litteris Apostolicis Motu proprio datis decreta sunt, ea omnia firma ac rata esse et a die decima quarta Septembris huius anni, in festo Exaltationis Sanctae Crucis, servari iubemus, contrariis quibuslibet rebus non obstantibus.

Datum Romae, apud Sanctum Petrum, die septima mensis Iulii, anno Domini MMVII, Pontificatus Nostri tertio.

Benedictus Pp XVI
Tot ceea ce Noi am decretat prin această Scrisoare Apostolică redactată ca Motu Proprio, poruncim să aibă valoare deplină şi stabilă şi să fie respectat cu începere din ziua de 14 Septembrie a acestui an, la Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, fără ca dispoziţii contrare să constituie obstacol.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, în ziua a şaptea a lunii iulie, în anul 2007, în al treilea an al Pontificatului Nostru.

Papa Benedict al XVI-lea.


1 Institutio generalis Missalis Romani, Editio tertia, 2002, 397 1 Instrucţiunea generală asupra Missalului Roman, ediţia a 3-a, 2002, 397
2 Ioannes Paulus PP. II, Litt. ap. Vicesimus quintus annus (4 Decembris 1988), 3: AAS 81 (1989), 899. 2 Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Apostolică Vicesimus quintus annus (4 Decembrie 1988), 3: AAS 81 (1989), 899
3 Ibid. 3 Ibid.
4 S. Pius PP. X, Litt. Ap. Motu proprio datae Abhinc duos annos (23 Octobris 1913): AAS 5 (1913), 449-450; cfr Ioannes Paulus II, Litt. ap. Vicesimus quintus annus (4 Decembris 1988), 3: AAS 81 (1989), 899. 4 Sf Pius al X-lea, Scrisoarea Apostolică publicată ca Motu Proprio "Abhinc Duos Annos" Oct 23, 1913, AAS 5 (1913), 449-450; cf Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Apostolică "Vicesimus Quintus Annus," No. 3: AAS 81 (1989), 899.
5 Cfr Ioannes Paulus PP. II, Litt. ap. Motu proprio datae Ecclesia Dei (2 Iulii 1988), 6: AAS 80 (1988), 1498. 5 Cf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Apostolică publicată ca Motu Proprio "Ecclesia Dei", 2 Iulie 1988, 6: AAS 80 (1988), 1498


sursa Descărcaţi ca document de aici